CIFRELE ÎNGRIJORĂTOARE ALE ABANDONULUI ȘCOLAR

     Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv este inefficient. În general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternativa.

   Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor.

   Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a constituit o prioritate după 1990.

  Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate, detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a venitului personal de-a lungul întregii vieţi.

   În România, băieţii abandonează şcoala într-un număr mai ridicat decât fetele, iar în zonele rurale doar 36% din copii merg la școală, arată datele INS. Rata abandonului a înregistrat valori mai mari pentru băieți, atât în învăţământul gimnazial, cât şi în învăţământul secundar superior (liceal şi profesional). Abandonul școlar se manifestă cel mai evident în învățământul liceal şi profesional, rata celor care părăsesc sistemul de educație fiind de 9,7% (9,7% în cazul fetelor, respectiv 9,8% în cazul băieților), spun experții INS.

   În țară, valori mai crescute ale ratei abandonului şcolar, în învăţământul primar şi gimnazial din mediul urban, s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Vest, Centru şi Sud-Est, iar în mediul rural în regiunile Centru, Sud-Est, Vest şi Nord-Vest. În învăţământul liceal şi profesional, rata abandonului şcolar a înregistrat valori ridicate în regiunea Centru şi în regiunea Vest. Suntem a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar, alături de Malta și Spania. La polul opus, țările cu cea mai mică rată sunt Croația, Lituania și Slovenia.

    Diminuarea continuă a populaţiei din ultimele decenii a afectat și structura pe vârste a populaţiei şcolare. În anul şcolar 2019-2020, populaţia şcolară din România a înregistrat 3,5 mil. persoane, cu 18,5% mai puţin decât în urmă cu un deceniu (anul școlar 2008-2009). Scăderea a fost mai accentuată la populaţia şcolară feminină (-18,8%), comparativ cu cea masculină (-18,2%).

     În învăţământul preuniversitar, populaţia feminină este aproape egală cu cea masculină. În învăţământul superior, în anul universitar 2019-2020, 53,9% din studenţii înscrişi la programele de licenţă, respectiv 56,6% din învăţământul universitar de masterat, cursuri şi studii postuniversitare şi doctorat, erau persoane de sex feminin. Excepții privind echilibrul populației școlare, pe sexe, se înregistrează în învățământul profesional, unde de regulă se înscriu mai mulți băieți (66,8%, în anul școlar 2019-2020) și în învățământul postliceal, unde populația școlară feminină este superioară celei masculine (69,3%).

   Cele mai mici rate nete de cuprindere se înregistrează în învățământul antepreșcolar, atât pentru băieți (3,4%) cât și pentru fete (3,2%). Disparităţile în educaţie se manifestă cel mai evident în profil teritorial, între regiunile de dezvoltare economică şi între mediile de rezidenţă.

   Mediul rural este, de asemenea, un pol al lipsei de participare la educație, comparativ cu mediul urban. Numai 36,7% din copiii care locuiesc în comunele și satele României merg la școală. Între regiuni, se evidențiază vestul, cu cea mai scăzută rată netă de cuprindere în învățământ, de 34,8%. Rata brută de şcolarizare a fost în anul școlar 2018-2019 de 72,1%. (Rata brută de cuprindere reprezintă numărul total al copiilor/ elevilor/ studenţilor din învăţământul preşcolar/ primar/ gimnazial/ liceal şi profesional, postliceal şi superior, indiferent de vârstă, ca expresie procentuală din populaţia totală de vârstă corespunzătoare fiecărui nivel de învăţământ într-un anumit an şcolar-n.red). Şi acest indicator a înregistrat valori diferite pe sexe (74,2% la fete, respectiv 70,5% la băieţi).

     În ultimii ani, sistemul de educaţie din România s-a confruntat cu un fenomen nefavorabil: scăderea numărului de absolvenți cu diplomă de bacalaureat (reușiți la examenul de bacalaureat). Deși fenomenul se află într-o ușoară tendință de ameliorare, ratele de succes în învățământul liceal abia depășesc 60%. La nivel individual, fenomenul are puternice influenţe asupra elevilor aflaţi în această situaţie, însă acesta se propagă la nivelul societăţii şi economiei naţionale, prin impactul pe care îl are asupra pieţei forţei de muncă.

   La finalul anului şcolar 2019-2020, doar 62,6% din totalul elevilor care au promovat anii terminali de liceu (clasele a XII-a şi a XIII-a) în acel an au reuşit să obţină diploma de bacalaureat, cu 1,4 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul precedent. Situaţia este diferită pe sexe, în sensul că rata de succes la examenul de bacalaureat este mai ridicată în cazul fetelor (68,7%), comparativ cu cea a băieţilor (55,8%). Nivelul scăzut al ratei de succes este influenţat şi de faptul că un număr mare dintre elevii care absolvă liceul nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat, în anul absolvirii. Pentru absolvenţii anului şcolar 2019-2020, ponderea elevilor care au reuşit să obţină diploma de bacalaureat, în totalul celor care s-au prezentat, a fost de 79,5%.

   În învăţământul liceal şi profesional au abandonat şcoala 2,6% dintre elevi. Pe regiuni, valorile ratei abandonului şcolar în învăţământul liceal şi profesional au fost cuprinse între 3,6% în regiunea Centru şi 2,1% în regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia (fiecare în parte).

    În învăţământul profesional şi în cel postliceal ratele de succes sunt ridicate (95,3%, respectiv 88,0% la finele anului şcolar 2019-2020). Se înregistrează totuși diferenţe mai mari pe sexe în învățământul postliceal și de maiștri (8,8 punte procentuale, în favoarea fetelor).

Partea proastă este că, la fel ca întreaga populație, și cea de vârstă școlară urmează să se contracte. La orizontul anului 2060 (în următorii 40 de ani), estimările INS arată că numărul populaţiei rezidente preşcolare şi şcolare va scădea la 2,1 milioane persoane. Pe grupe de vârste cea mai mare scădere ar urma să se înregistreze la copiii de 3-5 ani (-45,4%).

   Pentru familiile afectate de sărăcie, lipsa posibilităților de a face față cheltuielilor necesare participării școlare expune copiii riscului de abandon școlar. Potrivit cercetării  ”Învățământul gratuit costă”, deși legea prevede gratuitatea învățământului public, realitatea ne arată că părinții trebuie să facă față unor cheltuieli strâns legate de școlarizarea copiilor lor. Fie că este vorba de uniformă, manuale alternative, rechizite, fondul clasei și cel al școlii, transportul spre și dinspre școală sau meditații, costurile „ascunse” ale învățământului reprezintă obstacole greu de depășit în calea dreptului la educație al tuturor copiilor, dar mai ales al celor din familii sărace. De asemenea, riscul părăsirii școlii crește și în cazul copiilor ai căror părinți, cu un nivel redus de educație, nu pot să îi sprijine pe copii în efectuarea temelor. O povară în plus pentru copiii din comunități defavorizate este data educația online în contextul pandemiei Covid-19. Familiile nu își pot permite achiziționarea unei tablete pentru fiecare copil și, în situația derularii școlii online, acești copiii nu mai au acces la educație.

Datele studiilor ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online. Închiderea școlilor și organizarea cursurilor online fără dispozitivele necesare și instrumente de evaluare a calității procesului de educație sunt factori de risc major de abandon școlar.

  Un alt motiv al abandonului scolar poate fi si acela ca problemele financiare determină mulți părinți din România să ia calea străinătății în încercarea de a oferi copiilor lor un viitor mai bun. De cele mai multe ori, copii rămân în grija bunicilor sau altor rude, care, oricât de mult ar încerca, nu pot suplini absența părinților. Lipsa figurii materne sau paterne din viața unui copil poate afecta negativ dezvoltarea acestuia. Consecințele lipsei părinților, deopotrivă psiho-emoționale și sociale, sunt agravate si pe fondul crizei pandemice pe care o traversăm. Astfel copii abandoneaza si scoala.

   Abandonul școlar este în România o problema socială din ce în ce mai gravă. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre „inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni (biologici, psihologici) şi externi (socioeconomici, socio-culturali)”. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe immediate, dar şi de durată. Din analiza datelor centralizate, la nivelul comunitatilor locale, s-au identificat și ierarhizat următoarele cauze ale fenomenelor de risc de abandon și respective de abandon școlar:

I. Cauze ce ţin de condiţia socio-economică a familiei

a) situaţia materială – De cele mai multe ori principalul motiv al abandonului şcolar este sărăcia. Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă, deoarece datorită situaţiei materiale precare, părinţii nu pot asigura copiilor cele necesare pentru şcoală (caiete, cărţi, ghiozdane, pixuri dar şi îmbrăcăminte sau hrană).

b) relațiile în familie – Mulţi dintre copii sunt victime nu doar ale sărăciei, ci şi ale angajării lor în munci gospodărești, persistența modelului cultural al gospodariei țărănești, în care copiii sunt factor activ de sprijin în familie (în special în mediul rural și în familiile de rromi).

c) dezinteresul părinţilor – De multe ori, părinții nu sunt interesaţi la ce fel de școală merg copiii lor, ce învaţă, dacă învaţă sau nu, sau dacă se integrează în colectivul de copii din clasă sau din şcoală.

d) nivelul de educaţie scăzut al părinţilor – De cele mai multe ori populaţiile defavorizate au un nivel foarte scăzut de educaţie. Unii dintre părinţi nu au terminat nici cele 8 clase şi nu consideră necesar pentru copiii lor să termine şcoala sau să meargă mai departe la liceu şi facultate.

e) calitatea locuintei – Datorită lipsei spațiului fizic, dotării precare și a lipsei utilităților, copiii nu dispun de condiţiile necesare studiului şi efectuării temelor. Din aceste motive, rezultatele şcolare scad, acest fapt împlicând creşterea numărului cazurilor de insucces şi de abandon şcolar.

f) mediul familial – De multe ori, în aceste familii atmosfera este caracterizată de certuri frecvente și violențe favorizate de consumul de alcool, lucruri ce au efecte negative asupra psihicului copilului, a capacității de asimilare, influențând comportamentul acestuia la școală și în societate.

g) lipsa ajutorului la învățătură – Indiferența părinţilor cu privire la educaţia şi activitatea şcolară a copiilor conduce la apariţia fenomenului de insucces sau abandon şcolar. Neacordarea sprijinului la învăţătură copiilor, de către părinţi se datorează, pe de o parte, faptului că aceştia au un nivel scăzut de educaţie, iar, pe de altă parte, faptului că ei trebuie să muncească toată ziua pentru a asigura cele necesare familiei.

h) părinți reticenti – Mulţi dintre părinții pe care încercăm să-i convingem cât este de important să-i trimită pe copii la şcoală nu au nici măcar o clasă. Nu au nicio meserie, trăiesc din comercializarea materialului lemnos și din alte activități mai mult sau mai putin legale.

II. Cauze ce ţin de şcoală

a) organizarea şi metodele didactice – Cadrul didactic trebuie să folosească metode active cu ajutorul cărora să îi influenţeze pe elevi în direcţia dorită, metode care să dea rezultatele aşteptate.

 b) atitudinea necorespunzătoare a cadrelor didactice – Unii dascăli nu mai au răbdarea cuvenită, reacţionează greşit, se enervează, ţipă la copii şi manifestă violenţă fată de aceştia, în special față de elevii cu rezultate slabe la învățătură sau cu devieri comportamentale.

c) baza materială a şcolii – Lipsa materialelor didactice în şcoli reprezintă un alt risc de abandon şcolar. Chiar dacă toate cadrele didactice sun bine pregătite, lipsa materialelor didactice moderne îi impiedică să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime.

d) dezinteresul școlilor – Lipsa de interes a școlilor în furnizarea programelor de educație compensatorie pentru copiii cu risc de eșec școlar.

III. Cauze ce ţin de elev

a) starea lui psihologică – Se referă la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de situaţii elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, eventual prin abandon.

b) caracteristicile de personalitate – Se întâmplă foarte des ca aceleaşi măsuri educative să aibă efecte diferite, la copii diferiti. Aceasta se explică prin faptul că elevul reacţionează diferit în funcţie de trăsăturile personalităţii lui, care îi determină o anumită conduită.

c) atitudinea elevilor faţă de procesul educativ – Pe de o parte dezinteres – elevul nu depune eforturile necesare şi dovedeşte lipsă de răspundere fată de activitatea şcolară, pe de altă parte – elevul poate întâmpina dificultăţi în îsuşirea cunoştinţelor care se predau.

d) potențialul limitat al elevilor – Inteligența limitată sau sub limită, calitățile memoriei și atenției slab dezvoltate.

   Copilul reprezintă una dintre categoriile de populaţie puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a cumulat multe probleme şi riscuri grave pe termen mediu şi lung. Comparativ cu generaţia adultă, mai mulţi copii trăiesc în condiţii materiale şi sociale precare.    

   Relansarea efortului public în domeniul social depinde de resursele financiare disponibile dar şi de construcţia instituţională. O societate incluzivă social, pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru copil reprezintă un obiectiv esenţial în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

    Instituţiile publice implicate în protecţia copilului, împreună cu organizaţiile nonguvernamentale şi chiar cu parteneri economici privaţi au iniţiat în ultima perioadă programe care indică o nouă abordare. Legea protecţiei copilului reprezintă un argument pentru această nouă direcţie. 

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

”Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro